Friday, May 1, 2009

Jurnalul unui elev 27/04-30/04 2009

O săptămână în care am invăţat că in România şcoala = închisoare.

Luni, mi-am dat seama cât de mult urăsc şcoala, mai ales unele ore.La ora de francă am convins-o pe profă să ne lase să repetăm la istorie.La info am făcut o lecţie nouă.La istorie am dat lucrare din nişte chestii foarte interesante.La chimie iară ne-a predat nişte aiureli, dar tot a fost mai bine decât ora de muzică.La info am continuat lecţia, iar la sportul l-am făcut la laboratorul de info, unde să zic că am aflat că nu sunt singurul căruia nu-i place şcoala şi că metodele mele de a nu deveni plictisit la şcoala nu sunt chiar aşa de "avansate"spre deosebire de picii de-a 9-a.Şi la muzică, profa tânără, comunistă şi dementă ne pune să cântăm ca să ne dea note, un adevărat infern de sunete, zgomote şi tâmpenii mi-au invadat urechile, dar bine măcar că nu o s-o mai văd pe profă până la sfărşitul semestrului.

Marţi, am învăţat să număr până la 596.După două ore de mate în care din nefericire am ajuns la tablă, dar din fericire doar în ultimele 5 min ale ultimei ore de mate şi fără să reuşesc "performanţa" de a lua o notă sub trecere a început ora de engleză, oră în care profa a dat note pe nişte scrisori făcute de noi, dar din nefericire în acea oră n-a venit şi rândul meu.Tot la engleză ne-a dat un proiect de publicitate.La info am discutat o problemă iar la TIC subiectele de la CIA.La biologie am făcut activitatea mea preferată, să scriu pe spatele caietului de bio toate numere de la 1 la 1000, măcar aşa nu mă plictisesc, dar nici nu deranjez prea rău ora, am scris cam 301 numere, până la 596.La geografie ne-am milogit de prof să nu ne dea lucrare, şi am reuşit.

Miercuri, încă o zi obişnuită de miercuri, plictiseală mare.La pisologie a fost cum m-am aşteptat nimeni nu a fost gata să prezinte proiectul aşa că profa era să anuleze totul, dar n-a făcut-o şi a început să predea încă o lecţie inutilă.La franceză profa le-a dat note la colegi mei francezi pe nişte compuneri.La fizică ne-a dat ceva de copy-paste şi pe la sfârşitul orei ne-a zis că joi s-ar fi putut întâmpla ca ea să nu vină la şcoală(şi toţi din clasă au fost aşa de trişti).La română din păcate mi-a venit şi mie rândul la ascultare, şi multumită unui efort uriaş de copy-paste pe care l-am depus( 5 pag de comentariu copiate de pe net pe caiet un CV şi o scrisoare de intenţie) şi un pic de citit din carte am căpătat şi a doua notă.La desen nişte macao, băieţi niste fotbal, uni(defapt unele) dintre colegii(ele) mei(mele) faceau tema la mate şi la alte materii.La a doua oră de română, chiar nu mai stiu ce-am făcut.

Joi, o zi în care profi ne dau drumu, dar portarii ne ţin la şcoală împreună cu cea mai mare surpriză de când am început liceul.În doi ani de când fac cu acest prof de mate am crezut că l-am dibăcit, adică că ştiam cum şi când ne dă lucrări, dar joi a făcut cel mai neaşteptat lucru, ne-a dat o lucrare neanunţată şi pe deasupra ne-a dat-o şi la prima oră, ceva nu a mai făcut până atunci (deobicei ne anunţă cu câteva ore înainte şi de fiecare dată o dăm la a doua oră de mate dar joi nu ne-a dat o lucrare obişnuită).La a doua oră de mate n-am prea fost atent, dar parcă proful a încercat să ne explice un exercţiu.La info am făcut încă o problemă, iar la dirigenţie diriga ne-a dat şi ea un proiect de făcut pentru dirigenţie.Deoarece fizică nu făceam ne-am învoit de la proful de religie, şi în loc de fizică am făcut biologie, ca să ajungem acasă mai devreme.La biologie mi-am continuat numărătoarea, am ajuns la 900, şi apoi am plecat, am ajuns la ieşire, dar era încuiată, şi clasa mea nu era singura care aştepta să plece din şcoală, dar din păcate a venit directoarea(cel puţin cred că era directoarea) şi ne-a trimis înapoi la clase unde am făcut încă o oră plictisitoare de religie, după care în sfărşit am putut să plecăm acasă(se deschise-se uşa).

No comments:

Post a Comment

I reserve the right to delete at any time any comment I deem inappropiate.